|
Art. 1. - Terenurile proprietate privata, indiferent de destinatia si titularul lor, sunt si ramân în circuitul civil. Ele pot fi înstrainate si dobândite liber prin oricare din modurile prevazute de lege, cu respectarea dispozitiilor prezentei legi. Art. 2. - (1) Terenurile cu sau fara constructii, situate în intravilan si extravilan, indiferent de destinatia sau de întinderea lor, pot fi înstrainate si dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în forma autentica, sub sanctiunea nulitatii absolute. (2) În cazul în care prin acte juridice între vii se constituie un drept real asupra unui teren cu sau fara constructie, indiferent de destinatia sau întinderea acestora, dispozitiile alin. (1) se aplica în mod corespunzator. Art. 3. - Cetatenii straini si apatrizii precum si persoanele juridice straine pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor în România în conditiile prevazute de legea speciala. Art. 4. - Cu exceptia litigiilor privind reconstituirea dreptului de proprietate privata si legalitatea titlului de proprietate, conform legilor fondului funciar, existenta unui litigiu privitor la un teren cu sau fara constructii nu împiedica înstrainarea acestuia si nici constituirea altor drepturi reale sau de creanta, dupa caz. Art. 5. - (1) Înstrainarile realizate sub orice forma, în temeiul prezentei legi, nu valideaza titlurile de proprietate ale înstrainatorilor si dobânditorilor, daca acestea erau lovite de nulitate, ca urmare a încalcarii dispozitiilor legale în vigoare la data încheierii lor. (2) În situatia în care dupa încheierea unui antecontract cu privire la teren, cu sau fara constructii, una dintre parti refuza ulterior sa încheie contractul, partea care si-a îndeplinit obligatiile poate sesiza instanta competenta care poate pronunta o hotarâre care sa tina loc de contract. Art. 6. - Înstrainarile efectuate în scopul comasarii parcelelor si loturilor de teren, prin constituirea unor corpuri de proprietate mai mari care sa cuprinda suprafete continue, indiferent de destinatia lor, precum si înstrainarile efectuate de catre persoanele îndreptatite sa obtina renta viagera agricola, pot fi efectuate si pe baza schitelor care au stat la baza titlurilor de proprietate emise cu ocazia aplicarii legilor fondului funciar si sunt scutite de taxa de timbru si de timbrul judiciar. Art. 7. - Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile dreptului comun. Art. 8. - Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga art. 9 din Legea arendarii nr. 16/1994, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 7 aprilie 1994, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 226/2000 privind circulatia juridica a terenurilor cu destinatie forestiera, publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 25 noiembrie 2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 66/2002, precum si orice alte dispozitii contrare.
» Inapoi
|