|
LUCRARI DE INTRETINERE CARACTERISTICE MARULUI
I. Tendinta naturala de formare a coroanei Soiurile de mar se caracterizeaza prin volumul zonei productive, prin amplasarea ramurilor de rod pe lemn mai tanar sau mai in varsta, unghiul ramurilor pe rod fata de verticala, precum si prin evolutia zonei productive. Pe baza acestor criterii au fost deteminate 4 tipuri distincte de fructificare la mar. Tipul I de fructificare Cuprinde soiurile cunoscute si sub denumirea “spur”. Acestea sunt numeroase: Starkrimson este considerat soiul tipic, apoi Wellspur, Goldenspur, Yellowspur, Wagener premiat si altele. Fructificarea tipurilor spur prezinta urmatoarele particularitati: - volumul zonei productive de pe fiecare sarpanta este redus datorita absentei sau numarului redus de ramificatii; - ramurile de nod caracteristice sunt tepusele; nuielusele si mladitele lipsesc sau apar numai in mod exceptional; ramurile de rod sunt foarte apropiate intre ele datorita internodurilor scurte, caracteristice pentru spur; - ramurile de nod sunt situate pe lemn batran de 2-5 ani, sau chiar mai batran, direct pe sarpante; - zona productiva ramane apropiata de ramura schelet, nu se departeaza de centrul coroanei, sarpantele nu se degarnisesc, in schimb se manifesta mai pregnant alternanta de rodire; - ramificarea la aceste soiuri este saraca; ele manifesta, insa tendinta de a eminte cresteri noi, puternice in treimea bazala. Aceasta tendinta bazitona se manifesta mai pregnant pe portaltoi vigurosi si este mai redusa pe portaltoi de vigoare scazuta, predominanta axului central nu este intotdeauna evidenta, ramurile bazale concureaza axul, devenind egale cu el sau, in unele cazuri, chiar il depasesc. Tipul II de ramificare Prezinta ca soi caracteristic Parmen auriu. Caracteristicile acestui grup de soiuri sunt: - insertia sarpantelor pe trunchi se face sub unghiuri deschise si este rezistenta; - sunt caracteristice ramurile de rod scurte ce sunt inserate pe ramuri in varsta de 2-5 ani; - volumul zonei de fructificare este ceva mai mare si mai departata de sarpanta, situandu-se pe ramificatii de schelet puternice (2-5 ani) care nu-si modifica pozitia sub greutatea rodului si nu se degarnisesc; - soiurile din aceasta grupa prezinta o evidenta predominanta a axului central, dar si o puternica tendinta bazitona, mai ales pe portaltoi vigurosi si semivigurosi; in schimb, pe portaltoii de vigoare scazuta bazitonia este atenuata, dar se mentine predominanta axului. Tipul III de fructificare, denumit si “standard”, are ca soi caracteristic Golden Delicious si cuprinde marea majoritate a soiurilor cultivate, intreaga “familie” Golden Delicious, cu exceptia tipurilor spur, “familia” Jonathan, Mutsu, Idared, Starking Delicious, Richared si James Grieve. Aceste soiuri au urmatoarele particularitati: - volumul zonei productive de pe ficare sarpanta este mare, datorita ramificatiilor - raurile de rod cele mai frecvente sunt nuielusele si mladitele si sunt situate pe lemn tanar (schelet si semischelet) de 1-3 ani si lipsesc pe lemnul mai batran; - zona productiva se departeaza rapid de centrul pomului si de raurile purtatoare, ramurile de semischelet se apleaca, iar sarpantele se degarnisesc; - la soiurile din aceasta grupa ramurile nu ajung sa concureze axul, cresterea axului si ramificarea fiind bine echilibrate si dau pomului aspectul de trunchi de con. Tipul IV de fructificare, are ca soiuri caracterisice Granny Smith si Frumusetea Romei, ce prezinta urmatoarele particularitati: - ramurile de rod caracteristice sunt nuielusele si mladitele, ce sunt situate pe lemn tanar de 1-3 ani si lipsesc de pe ramurile mai batrane care sunt degarnisite;- zona productiva se departeaza rapid spre varful ramificatiilor lungi situate intreimea superioara a sarpantelor; - ramificatiile de schelet se arcuiesc sub greutatea fructelor, dand un aspect “plangator”; - la soiurile din aceasta grupa se manifesta o accentuata tendinta crotona, pomul avand aspect cilindric. II. Forme de coroana recomandate Pentru livezile clasice se folosesc mai mult coroanele gloabuloase cu volum mare (piramida etajata rarita, piramida neeatajata, piramida mixta). In livezile intensive de mar, pomii sunt condusi, in majoritatea cazurilor, cu coroane aplatizate (palmeta etajata, palmeta neetajata, drapel Marchand, tripla incrucisare Delbard, scheletul arcuit) si in mai mica masura coroanele globuloase cu volum redus (fus tufa, vas aplatizat). In livezile superintensive predomina coroanele globuloase cu volum redus (fus subtire, Pillar, axul vertical). La alegerea formei de coroana este necesar sa se tina seama si de particularitatile biologice ale soiului cultivat. III. Taieri de fructificare Marul necesita taieri de fructificare an de an. Taierile efectuate o data la 2-3 ani nu asigura productii mari si sustinute si nu sunt eficiente in prevenirea si combaterea alternantei de rodire. Aceste taieri se aplica diferentiat, in functie de varsta pomilor, soi, incarcatura cu muguri de rod si alti factori. In conditii favorabile de agrotehnica, pomii care se afla la inceputul perioadei de rodire prezinta inca cresteri vegetative viguroase, iar proportia de muguri micsti ce se diferentiaza an de an este in crestere. In plus, la acesti pomi, ramurile de semischelet sunt tinere si in formare. La soiurile cu crestere viguroasa si cu intrare tarzie pe rod (Red Delicious, Starking Deliciuos), pentru a grabi inceperea fructificarii, taierile vor fi cat mai sumare, limitandu-se la rarirea ramurilor de prisos; se va evita scurtarea ramurilor, care intensifica cresterea vegetativa, in detrimentul rodirii. La aceste soiuri, arcuirea unor ramuri anuale, in vederea grabirii fructificarii lor, este necesata. La soiurile foarte precoce, cu vigoare slaba sau mijlocie (Wagener premiat, Golden Delicious) arcuirea ramurilor anuale nu este necesara, ea incarcand inutil costul productiei. La aceste soiuri, pomii au tendinta sa se supraincarce cu fructe inca de la a doua sau a treia fructificare. Sub greutatea rodului, ramurile principale de schelet inca neconsolidate, se arcuiesc, formand prematur “arcade de rodire”, care le diminueaza si mai mult cresterea. Pentru a preveni aparitia acestui fenomen nedorit, este necesar sa se suprime inflorescentele ce apar pe prelungirile anuale ale sarpantelor si sa se normeze riguros productia de fructe. Mai mult, pentru a stimula cresterile vegetative, se recurge in masura mai mare la raritul ramurilor si si chiar la scurtarea lor. Cu alte cuvinte, la soiurile de tip spur, cultivate in sistem intensiv, interventiile urmaresc stimularea cresterilor vegetative si temperarea proceselor de fructificare, care incep prea de timpuriu si se desfasoara cu mare intensitate. La pomii care se afla in perioada de plina productie, cresterile vegetative slabesc considerabil, tinzand sa se uniformizeze, iar diferentierea mugurilor este deseori exagerata. Ramurile de semischelet se alungesc, devin atarnande si se epuizeaza. Ramurile roditoare imbatranesc, iar vetrele de rod se complica. Intru-cat noile ramuri de rod se formeaza pe portiunile tinere si ale scheletului si semischeletului, care au pozitie periderica, rodul se indeparteaza catre partile exterioare ale coroanei. Pentru a putea fructifica anual si in mod sustinut pomii in plina productie trebuie sa formeze lastari lungi de cel putin 30-40 cm, astfel ca la fiecare fruct sa revina in medie 30-50 de frunze; mugurii micsti sa reprezinte pana la 30-35% din totalul mugurilor formati pe pom, ramurile de semischelet sa fie tinere (2-4 ani), cu potential biologic ridicat, iar intre ramurile de rod florifere (tepuse, nuieluse, mladite) si neflorifere (pinteni si smicele) sa existe un raport de 1:2-3. Ramurile de rod ale marului purtatoare de fructe (bursele) au nevoie de o perioada de “refacere biologica”. Numai la unele soiuri (Jonathan, James Grieve, Frumusetea Romei) si, intr-o proportie foarte redusa, ele sunt apte sa formeze muguri micsti in anul cand poarta fructe. Obisnuit, la cele mai multe soiuri (Parmen auriu, Banana de iarna, Wagener premiat) exista o alternanta de rodire de la ramura la ramura in cadrul fiecarui pom. De obicei, pe bursele care poarta fructe, se formeaza pinteni sau smicele, incat ele nu vor fructifica anul viitor, ci peste un an. Asadar, pomul este apt sa rodeasca in fiecare an si in mod sustinut, dar nu pe aceleasi ramuri de rod, ci in mod alternativ. Principala veriga in taierile de fructificare o reprezinta ramurile de semischelet. Ele trebuie sa fie scurte si tinere. Cand nu depasesc varsta de 4 ani, se scurteaza deasupra a 1-3 rauri de rod situate spre baza lor. Portiunile descendente ale ramurilor de semischelet, care de regula se atrofiaza natural, vor fi suprimate. Pomii cu ramurile de semischelet intinerite dau fructe mari si de buna calitate, formand totodata si lastari mai vigurosi. In mod curent, la taierile de fructificare se procedeaza astfel: In primul rand, se apreciaza “din ochi” lungimea cresterilor anuale ale pomilor, numarul mugurilor diferentiati (micsti), gradul de alungire si varsta semisceheletului, desimea ramurilor in coroana, prezenta sau absenta alternantei de rodire etc. Cand cresterile anuale sunt slabe (sub 25-30 cm) iar pomii nu prea au multi muguri micsti, se efectueaza o rarire si o scurtare mai energica a elementelor de schelet si semischelet, concomitent cu diminuarea incarcaturii cu muguri micsti. Dimpotriva, cand cresterile anuale indica un exces de vigoare (lungime peste 50-60 cm), este necesar sa se lase pomului o incarcatura mai mare cu muguri micsti. Cand incarcatura cu muguri micsti este cu mult sub cea optima, se va continua sa se mentina pe cat posibil toate ramurile purtatoare de rod in anul respectiv; dimpotriva, la o supraincarcare cu muguri micsti se elimina pana la 60-70% din acestia. Ramurile de semischelet si cele de rod se trateaza diferit si in functie de pozitia lor in coroana. Este cunoscut ca seva se dirijeaza de preferinta spre partile laterale ale pomului, unde favorizeaza cresterea de ramuri viguroase (fenomenul polaritatii), in detrimentul ramurilor situate spre baza coroanei. Pentru a preveni intr-o oarecare masura acest fenomen nedorit, in partea inferioara a coroanei se retin ramuri de semischelet mai viguroase si cu pozitie oblica. Pentru a favoriza circulatia sevei, se elimina, cand sunt supranumerare, ramurile de semischelet atarnande, debile, imbatranite, etc. iar cele ramase se normeaza cat mai judicios. Dimpotriva, in partea superioara a coroanei se retin ramuri de semischelet cu pozitie mai apropiata de orizontala, de vigoare mijlocie sau relativ slaba, carora li se lasa si o incarcatura mai mare cu muguri micsti, pentru ca florile si apoi fructele ce vor rezulta din acestia sa consume excesul de vigoare. Fiecare ramura de rod a marului necesita un tratament diferentiat. Astfel, pintenii si tepusele nu se scurteaza, ci se raresc daca sunt scurtate prea des, lasand intre ele spatii de 8-10 cm. Smicelele nu se scurteaza, chiar daca lungimea de 25-30 cm, mai ales la inceputul perioadei de rodire; ele se garnisesc in mod natural cu tepuse si pinteni; dupa ce se realizeaza aceasta garnisire, se poate reduce ramura (acum devenita de semischelet) deasupra a 3-4 pinteni sau tepuse situate spre baza ei. Nuielusele nu se scurteaza, ci doar se raresc, lasand intre ele spatii de 15-18 cm. In anii cand pomii poarta o incarcatura cu muguri micsti prea mare, se pot scurta unele nuieluse la 2-4 muguri bine dezvoltati de la baza lor, renuntand-se deci la rodul pe care-l poarta in anul respectiv. Mladitele prezinta mai multe situatii: cand, in afara de mugurele mixt terminal mai au inca 1-2 muguri micsti laterali, ele nu se scurteaza; se raresc doar cand sunt prea dese, la distanta indicata la nuieluse. Daca insa mladitele poarta mai multi muguri micsti laterali, se asa numai 2-3 din acestia si deasupra lor se scurteaza ramura. Trebuie retinut ca la mladite scurtarea se poate face deasupra unui mugure vegetativ, cat si a unui mugure mixt, intru-cat acesta din urma, dand nastere unei burse (care poarta lastari), asigura continutatea ramurii. Ramificatiile fructifere (vetrele pe ord) pot fi taiate si simplificate dupa necesitati cu conditia ca pe fiecare din ele sa se mentina cel putin o ramura de rod florifera sau neflorifera, care sa asigure continuitatea fructificarii. Sa nu se ajunga la vetre prea complicate, cu un numar mare de burse, deoarece acestea vor fi subnutrite si vor rodi slab. O ramificatie fructifera (vatra) tanara sau intinerita la timp, trebuie sa fie apta sa-si hraneasca bine fructele pe care le poarta si sa formeze cel putin un lastar lung de 15-25 cm. Ramurile anuale vegetative, situate de regula la periferia coroanei, in cazul cand sunt prea dese, concurente, asezate deasupra si dedesubtul bratelor, se suprima in intregime; cele necesare pomului raman o parte nescurtate (acestea se garnisesc in mod natural cu tepuse, nuieluse si pinteni), iar o alta parte se scurteaza cu 1/3-1/2 din lungime, cu scopul de a emite lastari vigurosi, care sa sporeasca suprafata foliara a pomului. Ramurile lacome, care apar frecvent pe unii pomi constituie fie consecinta unui exces de vigoare sau a unei incarcaturi de fructe cu mult sub posibilitatile plantei, fie urmare a unor greseli de taiere. Aceste ramuri sunt taiate diferit, in functie de situatia pomului. Cand sunt necesare pentru completarea unor goluri in coroana, ramurile lacome se scurteaza deasupra unui mugur sau ramura orientata spre exteriorul coroanei; cand sunt de prisos, se elimina in intregime. Pomii care se afla in periodicitatea de rodire, necesita taieri de fructificare diferentiate de la un an la altul, pana la lichidarea acestui fenomen. In anul fara sau cu productie slaba este necesara o intinerire radicala a semischeletului, pentru a favoriza formarea de lastari vigurosi, care sa diferentieze muguri micsti in cantitate mai mica. In anul cu rodire maxima, sa se elimine prin taieri surplusul de ramuri florifere, pentru a preveni in hibarea inductiei florale, datorita unui inflorit si legat abundent. In plus, sa se conserve la maximum lemnul de semischelet tanar, cu potential biologic ridicat, apt sa formeze lastari mai vigurosi care sa asigure suprafata foliara necesara pentru cresterea fructlelor concomitent cu diferentierea mugurilor. In practica, multi pomicultori procedeaza invers, agravand alternanta. Ei lasa mult semischelet in anul fara rod, de teama sa nu ajunga la o crestere excesiva a lastarilor. In acest caz rezulta lastari numeroi, in general de vigoare slaba, care diferentiaza o cantitate excesiva de muguri, ajungandu-se din nou la supraincarcarea pomului in aul viitor. IV. Normare productiei de fructe La soiurile de mar care nu au tendinta de a se supraincarca cu rod, fie datorita proportiei reduse de muguri de flori fecundate (Renet de Canada, Frumos de Boskoop), fie caderii fiziologice intense (Jonathan) se poate obtine o buna normare a productiei numai prin taieri de fructificare. In cazul soiurilor Golden Delicious, Winter Banana s.a., la care proportia florilor fecundate este mare, iar dupa caderea fiziologica din iunie raman cate 3-4 sau mai multe fructe pe o bursa, taierile de fructificare nu au eficenta dorita, fiind necesara completarea lor cu raritul chimic al florilor, eventual cu rarirea fructelor pe cale chimica sau manuala. Rarirea chimica a florilor se realizeaza prin stropiri cu DNOC (Sandolin) sau Naftilacetamida. DNOC se aplica la inflorirea maxima (80% din flori deschise) sau la caderea petalelor, in concentratie de 200-500 mg/l, pentru soiurile autosterile si cu 50-100% mai concentrate pentru soiurile partial autofertile. Naftilacetamida se aplica la caderea petaelor sau in urmatoarele 5 zile, in cocentratie de 50-100 mg/l. Pentru rarirea chimica a fructelor se aplica stropiri cu Sevin sau acidul Alfanaftilacetic (ANA). Sevinul (Carbaril) se utilizeaza in doze de 1000-2500 mg/l, cand fructele au 12-14 mm in diametru. Acidul Alfanaftilacetic se aplica in concentratie de 10-20 mg/l, dupa 14-25 zile de la caderea petalelor. Rarirea manuala trebuie incheiata in maximum 40 de zile de la inflorirea primelor flori. Distanta intre fructele ramase se recomanda sa fie de 10-15 cm in cazul soiurilor cu fructe mici si 15-20 cm la soiurile cu fructe mari, pastrandu-se in fiecare inflorescenta fructul cel mare. V. Fertilizarea livezilor de mar Necesarul de elemente nutritive este diferit pe durata vietii pomilor. Astfel, in livezile tinere, marul necesita de 1,5-3 ori mai mult azot decat potasiu si reactioneaza favorabil la doze moderate de ingrasaminte. Rezultate bune la merii tineri s-au obtinut aplicand, anual, doze de 120 kg N, 80 kg P2O5 si 40 kg K2O la hectar. Odata la doi-trei ani se aplica 20 t/ha gunoi de grajd, ocazie cu care doza de inrasaminte chimice se reduce. Ingrasamintele se aplica de o parte si cealalta a randurilor de pomi; latimea benzii fertilizate se mareste anual cu 0,5m, astfel ca dupa 3-4 ani se fertilizeaza intreaga suprafata. In livezile pe rod, consumul de potasiu este mai mare decat cel de azot. Fertilizarea excesiva cu azot depreciaza calitatea fructelor si le reduce capacitatea de pastrare. Datorita, insa, faptului ca solurile noastre sunt bine aprovizionate cu potasiu, dozele de ingrasaminte aplicate nu contin acest element decat aproximativ la acelasi nivel sau chiar ceva mai putin decat azotul. In livezile pe rod, cantitatile de ingrasaminte recomandate sunt in stransa corelatie cu recolta planificata, cu zona pedoclimatica si cu tehnologia aplicata. Gunoiul de grajd, fosforul, potasiul si 1/3 din azot se introduc la aratura de toamna pe toata suprafata livezii. Primavara se aplica 1/3 din doza de azot. In anii cu incarcatura normala cu muguri de rod, aceasta fertilizare se face dupa legarea fructelor; cea de-a treia se aplica in timpul cresterii intense a lastarilor. Autori: Adrian Chira, Lenuta Chira, Florin Mateescu
» Inapoi
|
