Lucrari de intretinere carcateristice piersicului

PIERSICUL

I.                   Tendinta naturala de crestere a coroanei

Ritmul de crestere a organelor vegetative- foarte rapid la piersic in primii ani de la plantare- devine moderat o data cu intarea pomilor pe rod, astfel incat dimensiunile pomului raman, la deplina maturitate, in limita a 3-4 metri.

Pomii tineri, pana in varsta de 5-6 ani, formeaza cate 1-2 serii de lastari anticipati pe vara. Un fenomen caracteristic piersicului este degarnisirea scheletului. Aceasta se manifesta centrifug, afectand in primul rand baza ramurilor de schelet si a coroanei, zonele mai putin luminate, exemplarele afectate de boli si daunatori, plantele insuficient fertilizate. Daca taierile de fructificare se realizeaza anual, intervenind corect atat in timpul vegetatiei cat si in perioada de repaus, degarnisirea poate fi evitata, coroana bine formata oferind productii mari timp de 12 si chiar 15 ani.

II.                Forme de coroana recomandate

Cele mai utilizate forme de coroana la piersic sunt cele aplatizate (palmeta etajata sau neetajata cubrate oblice), cordonul vertical si vasul ameliorat, toate cu trunchi de 40-50 cm.

La formele de coroana palmeta etajata sau neetajata cu brate oblice, pomii prezinta un ax central pe care sunt inserate 2-3 etaje distantate de primul la 50 de cm de nivelul solului si urmatoarele le 80-100 cm mai sus, astfel incat inaltimea totala sa nu depaseasca 3,5-4 m. Pe fiecare sarpanta se mentin 2-3 subsarpante dispuse alternativ si distantate la 30 cm.

In timpul vegetatiei, in mai-inuie, se fac interventii in verde, degajand toate prelungirile si iupind lastrarii care au rol in formarea axului, a sarpantelor sau subsarpantelor si lasand intacti pe cei care au acest rol. In anul IV, cand formarea se considera incheiata, pe pom se pastreaza 60-70 ramuri de rod, distantate la 20-25 cm, cu o pozitie apropiata de orizonatala, ceea ce corespunde la o productie medie de 25-30 kg fructe/pom.

Pentru forma de coroana ax vertical, pomii se planteaza la distanta de 3,5 m intre randuri si 1-1,5 m pe rand, iar scheletul este format dintr-un ax pe care sunt prinse, direst ori pe cepi scurti, 30-40 ramuri mixte pe fiecare pom.

La forma de coroana vas ameliorat, distantele de plantare sunt mai mari: 5-6 m intre randuri si 3-4 m pe rand, pomii prezentand trei sarpante dispuse in plan orizontal, distantate la 15-20 cm pe axul tulpinii, pe fiecare sarpanta pastrand 2-3 subsarpante distantate la 60-80 cm si orientate lateral-altern.

III.             Taierea de fructificare

Taierea piersicului se diferentiaza mult de taierea aplicata la celelalte saburoase, datorita catorva insusiri biologice specifice, printre care mentionam:

- o foarte mare sensibilitate fata de lumina; in partile umbrite, formarea ramurilor mixte este puternic inhibata;

- un ritm foarte rapid de crestere si alungire a ramurilor in primii 3-4 ani dupa plantare, precum si emiterea unui numar excesiv de lastrai anticipati. Ca urmare, formarea coroanei se realizeaza cu 1-2 ani mai repede, prin folosirea in mai mare masura decat la alte specii a lucrarilor in verde; lastarii anticipati vigurosi permit formarea rapida a semischeletului si a cate doua subsarpante in fiecare an;

- procesul de degarnisire a scheletului si semischeletului este foarte accesntuat, din cauza lipsei unor ramuri tipice cu viata lunga cu viata lunga (buchetele de mai si salbele dureaza numai 1-2 ani, iar ramurile mixte vechi rodesc slab): fructele de calitate se obtin numai pe ramurile mixte, lungi de 40-7 cm, in varsta de un an.

In principiu, taierea de fructificare se face in fiecare primavara si urmareste:

- alegerea si retinerea unui numar de ramuri mixte, de un an, pe care se obtine ordul;

- suprimarea ramurilor care au fructificat anul precedent, creand prin aceste doua operatii (completate cu rarirea frcutelor) conditii pentru formarea de noi ramuri mixte, necesare rodirii in anul viitor.

Exista doua metode de taiere pentru atingerea obiectivelor de mai sus: taierea lunga (moderna) si taierea scurta (clasica).

Taierea lunga (moderna). Ramurile mixte de 1 an inserate direct pe sarpante, subsarpante si semischelet, nu se scurteaza deloc, dar se raresc la 15-30 cm una de alta, suprimandu-se cele slabe si cele foarte viguroase. Ramurile mixte care au rodit se suprima in totalitate, daca numarul ramurilor de un an este suficient pentru a asigura o recolta buna; in caz contrar, o parte din ele, cele care poarta la baza ramuri mixte de 1 an, se scurteaza deasupra acestora, cu scopul de a completa numarul ramurilor mixte pe pom.

Din acest punct de vedere, pe un piersic in forma de vas, aflat in plina productie, trebuie sa se retina in medie 450 de ramuri mixte la soiurile timpurii si 350 la soiurile tarzii.

Taierea se desavarseste prin suprimarea ramurilor viguroase care cresc catre varfurile sarpantelor si subsarpantelor, retinandu-se numai prelungirea; aceasta se scurteaza cu 1/3 din lungime.

Metoda de taiere lunga da cele mai bune rezultate la piersicii vigurosi foarte bine ingrijiti, de regula irigati si asupra carora se aplica si lucrari de rarire a fructelor.

In cazul poilor degarnisiti, se face o compensare a rodului in cadrul coroanei, in sesnul ca se lasa mai multe ramuri de rod in partea coroanei care nu este degarnisita. In acest mod se procedeaza si la rarirea fructelor.

De asemenea, se va cauta ca ramurile de rod retinute pentru fructificare sa fie situate cat mai spre baza semischeletului, eventual formate direct pe schelet, din muguri dorminzi, adventivi si stipelari. Ramurile mixte situate direct pe elementele de schelet sunt cele mai valoroase, deoarece sunt hranite mai bine, permit obinerea unui gard fructifer mai ingust, dau fructe mai mari si previn formare degarnisirii.

Taierea moderna a piersicului trebuie conceputa ca o veriga intr-un complex agrotehnic.

Taierea scurta (calsica). Ramurile mixte necesare pentru rodire se scurteaza la 6-8 grupuri de muguri de la baza lor. Ramurile mixte de prisos se trateaza diferit: unele se elimina complet, iar altele se taie in cepi (la 2-3 muguri de la baza). Se lasa un cep la 2-3 ramuri mixte, realizandu-se asa numitele “verigi de rod” (coarde alternad cu cepi), ca la vita de vie. Intre ramurile mixte, scurtate si retinute pentru fructificare, sa existe distante de 15-20 cm. ramurile salbe si buchetele de mai se inaltura, daca ramurile mixte sunt in numar suficient.

Taiererea de fructificare a piersicului dupa metoda clasica asigura o formare judicioasa a incarcaturii cu muguri de rod si o regarnisire a bazei scheletului, dar lastarii care apar pe ramurile mixte scurtate cresc neuniform. Dinmugurii vegetativi situati imediat sub locul taierii apar lastari vigurosi. Favorizati de pozitia si vigoarea lor, acesti lastri atrag cea mai mare cantitate de seva, ducand astfel la defavorizarea celor situati sub ei. Ca urmare, acestia din urma raman debili si nu pot deeni ramuri de inlocuire pentru naul urmator. In plus, fructele situate pe ramurile mixte scurtatea, fiind umbrite si concurate de lastarii prea vigurosi care cresc deasupra lor, isi intarzaie cresterea si maturarea, raman mai mici, slab colorate si fara valoare.

Datorita numeroaselor neajunsuri pe care le are, taiarea de fructificare scurta nu poate fi recomandata decat in conditii cu totul deosebite si anume, la pomii in declin si la cei degarnisiti, unde se urmareste ca prin scurtarea ramurilor sa se fortifice cresterile vegetative ale pomilor.

Alte inteventii care se fac cu ocazia taierii anuale de fructificare:

- Simlificarea (degajarea) varfurilor sarpantelor si subsarpantelor. La varful unei sarpante sau subsarpante, in functie de vigoarea si pozitia ei, se formeaza 3-4 sau mai multe ramuri anuale lungi. Din acestea se retine nuai una cu pozitie onvenabila (situata mai jos pe directia randului), iar restul se surpima.

- Reductia scheletului si semischeletului. Se utilizeaza in cazul cand coroana depaseste volumul optim sau cand pomii incep sa se degarniseasca. Scurtarea ramurilor de schelet se face deasupra a 1-2 ramuri anuale mai viguroase (mixte) situate mai aproape de baza ei.

- Rairea ramurilor din zona de intererenta (intrepatrundere) a pomilor vecini. Avand capacitate mare de ramificare si de lastarire, precum si cerinte ridicate fata de lumina, piersicul trebuie astfel condus in gard fructifer, intru-cat zona de interferenta a coroanelor sa nu depaseasca 0,5-1 m. In aceasta zona, ramurile de rod sa fie rarite la 20-30 cm una de alta.

IV.              Fertilizarea piersicului

Piersicul reactioneazadeoseit de bine la ingrasaminte, astfel c fertilizarea plantatiilor tinere si pe rod constituie o veria hotaratoare.

Norme de administrarea a ingrsamintelor:

- incorporarea cu 2-3 luni inainte de plantare, o data cu desfundatul unei cantitati de 40-60 t ingrsaminte organice si cate 100 kg substanta activa P₂O₅ si K₂O la hectar;

- in plantatiile tinere: 5 kg gunoi de grajd + 16 g N, 12 g P₂O₅, 8 g K₂O la m² substanta activa;

- in plantatiile pe rod, admninistrarea la intervale de 4 ani a 30-40  T/ha ingrasaminte organice, iar anual 120-150 kg N s.a la ha, 50-60 P₂O₅ si 90-120 kg K₂O.

Perioada de incorporare a ingrasmintelor. Toamna, inainte cu o luna de perioada temperaturilor scazute, se administreaza ingarsamintele organice, ingrasamintele cu fosfor si potasiu. Administrarea unei treimi din azot in toamna ofera radacinilor active posibilitatea sa tramsforme azotul mineral in forme organie si sa-l depoziteze in radacini. Ingrsamintele cu azot din perioada de vegetatie se administreaza in funtie de parcurgerea fenofazelor.

In vederea infiintarii plantatiei de piersic, ingrasamintele se vor administra pe intreaga suprafata inainte de desfundat. In plantatiile tinere , ingrasamintele vor fi incorporate pe intreaga suprafata a livezii.

Ingrasarea suplimentara radiculara sau foliara a piersicului completeaza fara a inlocui ingrasarea de baza. Ingrasarea foliara consta in stropirea ramurilor si frunzelor cu o solutie de ingrasaminte lichide. Primul trataent se poate aplica la 5 zile dupa caderea petalelor, iar urmatorul, cand se formeaza si incep sa creasca petalele. Tratamentele se repeta la 15 zile pana la 3-4 saptamani ininte de recoltare. Substantele folosite sunt: uree – 0,3%, la inceputul vegetatiei, apoi 0,6-0,8% cand frunzele sunt mature; superfosfat – 0,3%; sare potasica – 0,5%, sulfat de potasiu – 1-2%; sulfat de magneziu – 2%; borax – 0,25-0,5%; sulfat de fier – 0,4%; sulfat de zinc – 0,1%. Cantitatea de solutie este de 800-1000 l/ha.