|
Ministerul Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului Ordin nr. 74 din 26 ianuarie 2004 privind organismele de certificare si controlul certificarii in vederea denumirii de origine a hameiului Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 84 din 30 ianuarie 2004 Vazand Referatul de aprobare nr. 130.351 din 12 decembrie 2003, avand in vedere prevederile art. 27 al Legii nr. 627/2002 privind producerea si comercializarea hameiului, avand in vedere prevederile Ordinului ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 172/2003 privind normele de bonitare si certificare a hameiului, in temeiul Hotararii Guvernului nr. 739/2003 privind organizarea si functionarea Ministerului Agriculturii, Padurilor, Apelor si Mediului, ministrul agriculturii, padurilor, apelor si mediului emite urmatorul ordin: Art. 1. - Certificarea hameiului in vederea denumirii de origine se realizeaza de Centrul de cercetare a hameiului si plantelor medicinale din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, denumit in continuare Organismul de certificare a hameiului. Art. 2. - Organismul de control al certificarii este Autoritatea pentru hamei din cadrul biroului pentru culturi specializate care se infiinteaza in cadrul Directiei generale de implementare si reglementare. Art. 3. - Activitatea de certificare a hameiului se realizeaza in baza regulamentului de certificare a hameiului, elaborat de Organismul de certificare a hameiului si aprobat prin ordin al ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului. Art. 4. - Se abroga prevederile art. 1 alin. (8) si (9) din Ordinul ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului nr. 172/2003 privind normele de bonitate si certificare a hameiului, publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003. Art. 5. - (1) Determinarile fizico-chimice si organoleptice ale conurilor de hamei si produselor derivate, astfel cum sunt prevazute la art. 1 din Legea nr. 627/2002, se realizeaza de Laboratorul de chimie a hameiului din cadrul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara Cluj-Napoca, Laboratorul fermentative din cadrul Institutului de Cercetari Alimentare Bucuresti, Laboratorul bere din cadrul Universitatii Dunarea de Jos Galati si Institutul de Bioresurse Alimentare. (2) Rezultatele determinarilor fizico-chimice si organoleptice stau la baza incadrarii in clasele de calitate stabilite prin normele tehnice de clasificare a hameiului, aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, padurilor, apelor si mediului. Art. 6. - Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. p. Ministrul agriculturii, alimentatiei si padurilor, Petre Daea, secretar de stat Bucuresti, 26 ianuarie 2004.
» Inapoi
|