|
Orezul (Oryza saliva) este o planta din familia Gramineelor, cu tulpina dreapta de circa 1,5 m si frunze liniare, alungite. Are spicele mici si este cultivata din timpuri stravechi in Orientul indepartat (Japonia, China, India), precum si in insulele din Oceanul Pacific. Aceasta planta este cultivata si la noi inca din anul 1802 (prin aclimatizare), precum si in alte tari ca: S.U.A., Italia, Spania si unele tari din Federatia Rusa. Dupa cum se cunoaste, cultura orezului necesita multa caldura si umezeala. Se deosebesc doua tipuri de orez: orezul de balta sau inundabil si orezul de uscat sau irigabil.
Orezul de balta se seamana pe ogoare cu posibilitati de inundare artificiala, deoarece majoritatea soiurilor necesita o mentinere continua a apei pe camp (de la semanare si pana la recoltare).
Orezul de uscat se cultiva intr-un sol bine lucrat, a carui umezeala trebuie mentinuta prin irigare. De obicei, orezul de balta da recolte mult mai bogate in comparatie cu orezul irigat si ele pot ajunge pana la 6000 kg la hectar, chiar mai mult. Aceste recolte bogate se explica prin marea capacitate de infratire a orezului (20-40 tulpini la un bob) si de ramificarea in teren a acestei plante, inainte de insamantare, ogoarele se inunda, apoi apa se scurge si campul se ara si se inunda din nou pentru scurt timp. Semanatul orezului se face in teren malos, prin seminte sau prin plantarea rasadului.
Dupa ce orezul a rasarit sau rasadul a prins radacini, ogoarele se inunda din nou si pe masura dezvoltarii plantelor, se continua procesul de inundare, in asa fel incat tot timpul sa se mentina nivelul apei pana la jumatatea paiului. Cu aproximativ doua saptamani inainte de recoltare, apa este eliminata definitiv din culturi. Inflorescenta orezului este un panicul ale carui spiculete sunt uniforme si asemanatoare cu cele ale meiului, in care se afla numai cate o floare ce da in final fructul bine-cunoscut. Bobul de orez este acoperit de mai multe invelisuri denumite popular "pleava", care reprezinta circa 18-22% din greutatea bobului. Pleava se desface usor de pe bob, iar sub aceasta exista un alt invelis mai subtire al fructului propriu-zis. de culoare violeta sau uneori argintie.
Boabele de orez se deosebesc intre ele in functie de: - forma si dimensiune, putand fi: alungite, ovale sau rotunde(acestea se determina pe baza raportului dintre lungimea si latimea boabelor);
- consistenta boabelor, putand fi: fainoase, sticloase si semisticloase.
Din punct de vedere botanic, se cunosc circa 32 de varietati de orez, care se deosebesc prin urmatoarele caracteristici: - prezenta sau absenta "aristelor" (mustatilor) pe spiculetele paniculului;
- culoarea invelisurilor florale ale aristelor, a invelisului seminal si a fructului;
- forma si consistenta boabelor.
Soiurile selectionate de orez provin din Transcaucazia, Asia Centrala si Extremul Orient. Prezentam in cele ce urmeaza cateva dintre soiurile mai raspandite in regiunile amintite mai sus.
Orezul din Transcaucazia este reprezentat de soiul Acula, varietatea Amaura, foarte cunoscut, care se caracterizeaza prin boabe mari, late si groase, albe, fainoase, care se umfla mult la fierbere. Calitatea sa este foarte pretuita la prepararea fierturilor si a umpluturilor pentru placinte si are un continut in "pleava" de 20-21%. Dupa calitatea bobului, acest soi se mai aseamana si cu soiurile Vilchidjiri, Usa si Celeai. in stare nedecorticata, aceste soiuri apartin tipului I.
Un alt soi, considerat foarte valoros, este soiul Sadri sau Sedii (de diferite varietati) de provenienta iraninana, care se caracterizeaza printr-un bob alungit si ingust, aproape complet sticlos, cu un continut mai ridicat in grasimi, care la fierbere isi pastreaza forma. Acest soi apartine tipului II.
Orezul din Asia Centrala: soiul Arpa-saltcu bobul alungit, mare si sticlos. Cu acest soi se aseamana soiul Dugan-sali, ambele fiind incluse in tipul I de orez.
Orezul din Extremul Orient: soiurile cele mai raspandite din aceasta regiune sunt soiurile japoneze. Din tipul I fac parte soiurile Hoccaido sau Puchedo, precum si soiurile Dihroa si Chendzo, caracterizate prin boabe scurte, ovale, de marime mijlocie, albe si sticloase. Din tipul II de orez amintim soiurile: Oobe si Cantori, ambele cu bobul rotunjit si sticlos.
Dupa cum se cunoaste, orezul face parte dintre cerealele valoroase folosite in alimentatia omului, constituind in tarile asiatice din Orientul Apropiat si indepartat hrana zilnica a locuitorilor acestor regiuni. Trebuie sa mentionam, de asemenea, multiplele utilizari ale orezului, in marea majoritate a tarilor din toate celelalte continente ale lumii, datorate valorii sale gastronomice si nutritive.
Pentru a sublinia aceste afirmatii, prezentam compozitia chimica a orezului decorticat si nedecorticat (in procente, raportat la subtanta uscata). | Denumirea substantelor componente | Orez nedecorticat
[%] | Orez decorticat
[%] | Orez decorticat din Extremul Orient [%] | | Apa | 12,42-14,66 | 12,50-13,60 | 7,80-9,16 | | Substante azotoase | 7,95-10,82 | 7,13-11,69 | 9,62-11,06 | | Grasimi | 1,90-2,20 | 1,00-1,20 | 0,62-1,74 | | Celuloza | 8,74-12,22 | 0,10-0,40 | 0,39-0,58 | | Cenusa | 4,68-7,01 | 1,24-1,80 | 0,78-0,92 | | Substante neazotoase | 72,00-80,44 | 85,00-98,00 | 76,20-88,36 | Orezul decorticat, adica fara invelisurile florii, ale fructului si ale semintei, contine in cantitati reduse celuloza, grasimi si substante minerale. Acesta este bogat in amidon si substante minerale si contine proteine in cantitati mai reduse, fatalde alte cereale. Orezul fierbe mai usor, fata de alte cereale, iar in ceea ce priveste gradul de asimilare si calitatile sale gustative, este net superior.
La stabilirea calitatii orezului trebuie sa se tina neaparat seama de continutul sau in boabe stricate si nedezvoltate. Sunt incluse in aceasta categorie boabele galbene, care capata aceasta culoare ca urmare a unei depozitari in conditii nefavorabile.
Boabele de orez nedezvoltate pot fi de doua feluri: - verzi: sunt boabe recoltate in stare de maturitate incompleta, colorate in verde deschis;
- cretoase: sunt albe, ca si creta, deformate de obicei datorita pozitiei nefavorabile in panicul. Prin strivire, aceste boabe se transforma usor in pudra.
Boabele rosii se formeaza la cateva varietati de orez. Acestea sunt de obicei admise in proportie de maximum 2%. in orezul din Extremul Orient se gasesc uneori boabe de orez glutinos (lipicios), cu miezul alb, fainos, a caror proportie nu trebuie sa depaseasca 5%. In general, "pleava" de orez are o valoare furajera foarte scazuta. Aceasta contine substante azotoase pana la 4,4%, grasimi 1,42% si foarte putina vitamina B1. Continutul acestei vitamine in bobul de orez este de aproximativ 3,0 μg la 1 g.
In general cerealele, printre care si orezul, se depoziteaza fara ambalaj (varsate), in vrac, iar cand sunt pregatite pentru export se ambaleaza in saci de iuta. Cel mai modern mijloc de pastrare a orezului in vrac este depozitarea in silozuri. Acestea sunt constructii speciale, realizate din beton armat si utilate cu instalatii moderne de incarcare/descarcare si depozitare a orezului. Ele sunt amplasate in apropierea principalelor zone de productie si de morarit, denumite silozuri de linie. Exista de asemenea silozuri de mare capacitate, inzestrate cu instalatii speciale pentru curatirea, uscarea, depozitarea si incarcarea in vapoare a orezului destinat exportului. Acestea sunt denumite silozitri terminale. Orezul se prelucreaza in diverse sortimente: orez decorticat, polizat, poleit si glosat. Pierderile naturale in depozitele en gros pentru orez decorticat si ambalat in saci se estimeaza la 0,40%.
» Inapoi
|
