Susanul

Importanta economica. Origini. Statistici.

Susanul dupa cum arata datele istorice este o cultura veche totusi nu se poate preciza cand si unde s-a cultivat pentru prima data. In scrierile ramase de la Herodot, Xenofon si Theophrast se gasesc unele mentiuni despre aceasta planta. Cei mai multi semnaleaza existenta culturilor de susan in Siria si Mesopotamia. Plinius da unele date despre cultura susanului in Grecia si Asia Mica. Oplinger, in anul 1990, afirma ca susanul era la mare pret in culturile din Babilon si Asiria cu 4000 de ani in urma. Kobayashi (1986) este de parere ca susanul are origine nord-africana, pe cand Bedigian (1985) considera India ca tara de origine. Originea susanului este inca subiect de disputa intre cercetatori, si probabil ca aceasta se va rezolva in urma compararii diferitelor analize ADN. In China susanul dupa cat se pare s-a raspandit la inceputul erei noastre. In China este folosit si la fabricarea tusului, prin arderea uleiului. Pe continentul american a fost adus de sclavii negri, astfel se explica si numarul mare de retete avand susanul drept ingredient traditionale din Alabama si alte state din sud.

Cu timpul cultura susanului s-a extins in sudul Europei si in alte zone propice plantei. In Rusia a patruns din Iran in secolul 18.

Alte denumiri ale plantei deriva din arabescul simsim, semsem in limba copta si semsent in egipteana.

Susanul ocupa in prezent suprafete insemnate in agricultura mondiala. Daca suprafata totala ocupata inainte de cel de-al doilea razboi mondial era de 2.365.000 ha (dupa Jukovski, 1950), in anul 2000 (dupa FAO) suprafata totala era de 7.407.226 ha.

La noi in tara planta intalneste conditii prielnice in sudul tarii.

In 1986 productia mondiala de susan a fost de 2,4 milioane de tone, in medie pe glob obtinandu-se o productie de 340 kg/ha. Aceasta este net sub media considerata standard pentru aceasta planta si anume 700-1500 kg/ha (dupa Balteanu, 1956) si 900-1500 kg/ha (dupa Hoza, 1998). In anul 2000 productia mondiala a crescut la 2.941.290 tone, cu o productie medie de 397 kg/ha. Cei mai mari producatori in anul 2000 au fost China, India si Pakistanul, dar si Mexicul, Sudanul, Uganda, etc.

Cel mai mare importator de seminte de susan in present este Japonia, urmata de Europa si Statele Unite. Semintele albe de susan sunt importate mai ales din Mexic, Guatemala si El Salvador, in timp ce semintele negre sunt importate din China si Tailanda. Din totalul productiei in lume, aproximativ 70% din seminte sunt destinate obtinerii de ulei, si de abia 30% se folosesc ca atare pentru consum in patiserie si cofetarie. La International Trade Center 1993 s-a aratat ca se consuma de doua ori mai mult susanul cu samanta alba fata de cel cu samanta neagra.

Susanul este o planta uleioasa valoroasa. Semintele sale contin 50-60% ulei de calitate superioara. Uleiul de susan este extras mai intai prin presare la rece, apoi se continua extragerea prin presare la cald. La rece se obtin cca 35% din uleiul continut des samanta, restul fiind extras la cald. Valoare deosebita are uleiul extras la rece. El este de culoare galbena deschisa cu gust foarte fin fiind folosit mai ales in industria conservelor unde inlocuieste cu succes uleiul de masline. Uleiul de susan este folosit apoi la gatit, la fabricarea margarinei, a diferitelor produse de cofetarie, etc. Uleiul de susan este cunoscut din antichitate ca fiind un bun afrodiziac, si se foloseste in Asia si India in masajul erotic. In India el mai este denumit « rasayana » - cel ce prelungeste viata.

Pe acelasi principiu, uleiul de susan se adauga in furajele vitelor, pentru cresterea fertilitatii. Ca un mic amuzament, La Universitatea Agricola din Mymensingh, Bangladesh, s-a experimentat hranirea cu susan a gainilor intre 6 si 14 saptamani, cu efecte surpinzatoare de crestere in greutate peste normal. Bineinteles ca in conditiile tarii noastre acest lucru este irealizabil…

Din punct de vedere medical, susanul este recomandat in tratamentul insomniilor, ca aport proteic in diferite afectiuni; samanta de susan este o importanta sursa naturala de L-arginina, un aminoacid deosebit de important care intarzie dezvoltarea tumorilor, ajuta la detoxifierea ficatului si, prin stimularea eliberarii unui hormon de crestere la nivelul hipofizei, contribuie la mentinerea functionalitatii sistemului imunitar. L-arginina contribuie, de asemenea, si la indepartarea toxinelor, la efectul de spermatogeneza (de unde proprietatea de sporire a fertilitatii) si are efecte benefice in tratamentul afectiunilor aparatului renal. Susanul este mentionat in The Medical Botany Library in lista cu plante cu affect anticancerigen si antireumatic. Efectul anticancerigen se poate explica prin potentarea vitaminei E (dupa Cooney et al., 2001). Cefalina si lecitina reduc steatozele hepatice si au actiune hemostatica.

In farmacie uleiul de susan se utilizeaza pentru obtinerea preparatelor Iodinol si Brominol. Se mai foloseste acest ulei si in stomatologie in cazul afectiunilor gingivale, datorita efectului bactericid - (sesamin si sesamolin)

Uleiul de susan are si efect laxativ.

Uleiul obtinut prin presare la cald are o culoare inchisa si gust neplacut, de aceea nu se poate utiliza in scopuri alimentare decat numai dupa ce este rafinat. Uleiul rafinat are proprietati antioxidante. Altfel, acest ulei are intrebuintari la fabricarea sapunurilor, in industria hartiei, a indigoului, la unsul masinilor, etc.

Mentionam ca uleiul de susan este semisicativ.

Turtele ramase de la presa au un continut ridicat in substante proteice substante grase si alte principii hranitoare. De aceea, macinate fiind, se pot adauga in paine in anumite proportii, pentru a-i ridica valoarea alimentara. De asemenea ele pot fi intrebuintate ca furaj concentrat pentru diferitele specii de animale.

Din seminte de susan curatate de coaja si macinate se prepara asa-numitul « tahan » - in engleza « tahini », care se foloseste la prepararea halvalei de cea mai buna calitate.

Din seminte se poate obtine si faina, care este foarte bogata in aminoacizi precum triptofan si metionina, si de 3 ori mai mult calciu decat o cantitate egala de lapte. (Home Cooking, 1998)

Semintele mai contin si substante antifungice (clorosesamon) si bactericide (sesamin, sesamolin).

Semintele de susan ca atare sunt intrebuintate mai ales in cofetarie.

Florile la randul lor contin substante aromate (printre care acid miristic) care se pot extrage prin distilare si intrebuinta la fabricarea parfumurilor in cosmetica.

Frunzele de susan contin multa materie mucilaginoasa, si se folosesc in Africa traditional la prepararea unor supe, ceaiuri in amestec cu alte plante in tratamentul dizenteriei, holerei, etc.

Tulpinile sunt folosite drept combustibil.

La noi in tara planta intalneste conditii prielnice in sudul tarii.

Aspect morfologic.

Susanul cultivat este o planta ierboasa anuala.

Radacina sa este pivotanta, putin dezvoltata, cu o patrundere slaba in adancime si o ramificare redusa. Masa principala de radacini este raspandita in partea arabila a solului. Sistemul radicular capata dezvoltarea maxima imediat dupa inflorire.

Tulpina este dreapta inalta de 50-150 cm, cu 4-8 muchii, ramificata si acoperita cu peri. Ramificarea tulpinii este mai slaba sau mai puternica. Formele care ramifica putin prezinta ramuri numai la baza tulpinii iar cele ce ramifica puternic poarta ramuri pe toata lungimea tulpinii principale.

Frunzele sunt lung petiolate. Forma si marimea frunzelor sunt insusiri care depind in buna masura de soi. Asrfel, exista forme de susan la care limbul este intreg pe toata tulpina ; nu variaza decat marimea, cele de jos fiind mai mari decat cele de sus ; in asemenea cazuri, forma limbului este oval-lanceolata. La alte forme frunzele sunt ingust lanceolate, cele de jos fiind sectate, iar cele de sus intregi. Exista totusi si forme cu frunzele intermediare.

Intotdeauna frunzele sunt acoperite de perisori.

Florile. La subsoara frunzelor sunt situate florile, grupate fiind cate 1-3, rareori mai multe la un loc, avand un peduncul scurt. Florile sunt mari, colorate diferit, alb, roz, pana la violet. Ele sunt alcatuite pe tipul 5 si anume : caliciul format din 5 sepale, corola din 5 petale unite intre ele, acoperite cu perisori. In interiorul corolei se gasesc 5 stamine si un ovar pubescent format din 2-4 carpele, prevazut cu un stil lung, terminat cu un stigmat cu 2-4 lobi.

Susanul este o planta autogama, polenizarea facandu-se inainte de deschiderea florilor.

Fructul este o capsula cu 4-8 loji ; el este de forma alungita, cu baza rotunda si varful ascutit. Capsula are lungimea medie de 4 cm, iar grosimea de 0,9 cm; ea prezinta perisori pe suprafata.

Fructele la maturitate crapa pe linia sudurii carpelelor; valvele isi rasfrang obisnuit marginile spre interiorul fructului, ceea ce face ca semintele sa nu se scuture; uneori insa, marginile se rasfrang in afara, din care cauza semintele raman slab prinse si se scutura usor.

Semintele sunt asezate in capsula unele langa altele, in 4 sau 8 coloane. Ele sunt mici, turtite, ovale, de 2,7-4 mm lungime si 1,9 mm latime, apropiindu-se ca forma si marime intrucatva de cele de in. Culoarea semintelor variaza fiind alba, galbuie, cenusie, cafenie si chiar neagra ; culoarea cea mai raspandita insa este cea alba Greutatea a 100 seminte variaza intre 0,11 si 0,46 g (Langham, Wiemers), greutatea a 1000 de seminte variaza intre 2,5 si 4g (Zamfirescu, Velican, Saulescu)

Sistematica.

            Genul Sesamum cuprinde 12 specii, dintre care mai importante sunt Sesamum alatum Thonn., Sesamum indicum L., Sesamum radiatum Schumach. & Thonn., Sesamum schinzianum Asch., Sesamum triphyllum var. triphyllum Welw. ex Asch.

            Toate formele de susan cultivat apartin speciei Sesamum indicum (cunoscuta si ca Sesamum orientale), familia Pedaliaceae.

            Dupa Hildebrandt, specia S. indicum se imparte in 2 subspecii si anume :

1. subspecia bicarpelatum Hilt.

2. subspecia quadricarpelatum Hilt.

Prima subspecie are capsulele formate din doua carpele si are aria de raspandire in intreaga zona de cultura a susanului. A doua subspecie are capsulele formate din 4 carpele, aria sa de raspandire fiind limitata la Japonia, India, Palestina si Cipru.

In cadrul fiecarei subspecii s-au stabilit cate 2 grupe de varietati sau ramuri, care se deosebesc intre ele prin caracterele morfologice, insusiri biologice, arie de raspandire, importanta economica, etc. Astfel in subspecia bicarpelatum avem ramurile: asiaticum Hilt. si abyssinicum Hilt., iar in subspecia quadricarpelatum ramurile : palestinicum Hilt. si japonicum Hilt.

Cea mai raspandita este subspecia bicarpelatum, majoritatea soiurilor facand parte din ramura asiaticum.

(Dupa Zamfirescu, Velican, Saulescu)

Aceste 4 ramuri cuprind un numar mare de varietati. De aceea susanul este o adevarata comoara pentru amelioratori. In 1967, pe un singur camp din Rhajastan, India, au fost identificate peste 22 de fenotipuri. Bedigian si Harlan, in 1983, au observat intr-un studiu efectuat pe teritoriul Sudanului modificarea cultivarului de la sat la sat. Aceiasi cercetatori eu efectuat un studiu similar in Venezuela, tara care in 1997 raportase utilizarea in agricultura a numai doua cultivaruri. In urma rezultatelor, a reiesit ca pe un singur camp existau 11 varietati fenotipice.

Insasi arhitectura plantei difera in cadrul aceluiasi cultivar. Intr-un studiu efectuat pe campurile experimentale din Uvalde, Texas, USA de catre Sesaco Inc. privind principalele  caracteristici morfologice ale unor plante alese randomizat de pe aceleasi parcele s-au obtinut rezultatele din tabelul 1.

Tabelul 1. Variabilitatea morfologica a liniilor de S. indicum in Uvalde, Texas.

Cea mai raspandita este subspecia bicarpelatum, majoritatea soiurilor facand parte din ramura asiaticum.

(Dupa Zamfirescu, Velican, Saulescu)

Compozitia chimica.

Semintele de susan contin 50-60% substante grase(foarte stabile datorita prezentei antioxidantilor sesamol, sesamolin si sesamin), cca. 30% substanta proteice bogata in triptofan si metionina, dar si arginina si cca. 14-18% extractive neazotate, in afara de alte substante precum : celuloza, substante minerale (important este calciul in procent de 1,3%), etc.

Uleiul de susan cuprinde in compozitia lui chimica : acid oleic 48%, acid linoleic 36,8%, acid palmitic 7,7%, iar in cantitati mici acid stearic, acid arahidic, etc.

In conditiile tarii noastre continutul in ulei al semintelor a variat intre 51,5% si 53% dupa C. Patrascoiu. Indicele de aciditate al uleiului de susan obtinut la noi este de 2,59.

Turtele de susan au o valoare nutritiva foarte ridicata. Ele contin 33-38% substante proteice, 10-12% substante grase si 20-24% extractive neazotate.

Cerintele fata de clima si sol.

Clima.

Susanul este o planta pretentioasa fata de caldura. Temperatura medie optima pentru dezvoltarea plantei este de 22-24°C. Planta nu suporta scaderile bruste de temperatura ; chiar temperatura de +5°C este vatamatoare, cand dureaza mai multa vreme. Ingheturile de –0,5°C distrug florile, iar cele de –3°C distrug planta in intregime. Temperaturile joase influenteaza negativ dezvoltarea susanului ; astfel sub 15°C se opreste cresterea plantelor.

Semintele susanului germineaza la temperatura de cel putin 15-16°C ; la temperatura de 20°C ele incoltesc in 24 de ore iar plantele rasar in 3-4 zile.

Perioada de vegetatie la susan este de 75-120 de zile, cantitatea de caldura necesara in acest timp fiind de 2500°C.

Susanul este pretentios si fata de umiditate, manifestand o slaba rezistenta in special fata de secetea din sol si o rezistenta ceva mai mare fata de seceta atmosferica. Totusi, vantul uscat cu umiditate sub 15-20% provoaca caderea mugurilor florali si a florilor, fenomen care micsoreaza mult productia. Cerintele fata de umiditate sunt mari indeosebi in timpul germinarii si in primele faze de vegetatie, asadar atunci cand planta are sistemul radicular inca slab dezvoltat.

Solul.

Fata de sol susanul este de asemenea destul de pretentious. El cere soluri mijlocii si fertile. Sunt bune solurile de tip cernoziom si aluvionar.

Nu sunt potrivite pentru cultura susanului solurile saraturoase, cele cu apa freatica de mica adancime. De asemenea putin potrivite sunt solurile grele care formeaza usor crusta, impiedicand rasarirea normala a plantelor.

Tinand seama de cerintele mari de caldura, susanul gaseste conditii potrivite de caldura in zonele de stepa si silvostepa din sudul tarii.

Daunatori.

Principalii daunatori care ataca susanul sunt bacteriile Fusarium oxysporum, Phytophtora parasitica, Macrophomina phaseoli, Pseudomonas sesami,afida Myzus persica, musculita alba Bemisia argentifoliu si, B. tabacci, Larvele de Pieris rapae, si viermele Cupis unipuncta.

Virozele sunt produse de virusurile (informatii preluate din „VIDE Database”):

• Apple stem pitting virus
• Arracacha A nepovirus
• Asparagus 3 potexvirus
• Asystasia gangetica mottle (?) potyvirus
• Blackgram mottle (?) carmovirus
• Abelia latent tymovirus
• Cassia yellow spot potyvirus
• Cherry leaf roll nepovirus
• Citrus ringspot virus
• Lisianthus necrosis (?) necrovirus
• Malva veinal necrosis (?) potexvirus
• Melothria mottle (?) potyvirus
• Mulberry latent carlavirus
• Mulberry ringspot nepovirus
• Okra mosaic tymovirus
• Patchouli mottle (?) potyvirus
• Pea stem necrosis virus
• Peach enation (?) nepovirus
• Peanut green mosaic potyvirus
• Peanut mottle potyvirus
• Peanut stunt cucumovirus
• Satsuma dwarf (?) nepovirus
• Soybean mild mosaic virus
• Sweet potato yellow dwarf (?) ipomovirus
• Tobacco ringspot nepovirus
• Watermelon mosaic 2 potyvirus

Tehnica culturii.

Productia medie pe plan mondial, asa cum am aratat in prima parte, este foarte mica fata de potentialul real al acestei culturi. Aceasta se datoreaza lipsei mecanizarii in foarte multe tari. Cultura de susan se preteaza excelent mecanizarii, rentabilitatea ei marindu-se semnificativ. Aceasta nu este o veste imbucuratoare micilor asociatii familiale care doresc sa cultive susan. Este potrivit pentru asociatii mai mari, care isi permit investitii destul de importante in mijloace si utilaje specifice. Investitia poate fi amortizata usor in conditiile unei recolte bune, Marisol si Shneitter considerand (intr-un studiu realizat in North Dakota) aceasta planta ca avand potential agronomic.

Cu toate acestea, in prezent, 99% din productia mondiala se recolteaza manual. Introducerea mecanizarii ar mari productia de 3 pana la 4 ori. Iata tehnica propusa de profesorii N. Zamfirescu, V. Velican, N. Saulescu, Gh. Vlahuta si F. Cantir.

Locul in asolament.

Dezvoltandu-se lent la inceput, susanul este usor inabusit de buruieni, de aceea el trebuie semanat pe terenuri neimburuienite.

Printre cele mai bune premergatoare sunt considerate ierburile perene, apoi cerealele de toamna ce vin dupa ierburile perene, leguminoasele pentru boabe si prasitoarele ingrasate cu gunoi de grajd.

In conditiile tarii noastre susanul da rezultate bune dupa bumbac.

Susanul ca planta prasitoare lasa terenul curat de buruieni si intr-o stare buna de fertilitate. Dupa el merg bine cerealele, mai ales cele de primavara. Pentru a evita inmultirea diferitilor paraziti specifici, este de dorit ca susanul sa nu revina in acelasi loc decat dupa cel putin 6-7 ani.

Ingrasamintele.

Susanul este o planta care consuma mari cantitati de substante hranitoare, ceea ce ne obliga sa acordam o deosebita atentie ingrasamintelor. Pe baza de date experimentale s-a stabilit ca cca. 67-70% din azotul, fosforul si potasiul necesare pentru intreaga perioada de vegetatie sunt absorbite de catre planta incepand din faza infloririi si pana la maturitatea completa. De aceea este de mare importanta ca pe langa ingrasarea premergatoare insamantarii, sa se aplice si ingrasari in timpul vegetatiei.

Experientele au aratat ca ingrasamintele organice si minerale maresc mult productia de seminte. Cel mai mare spor de productie (16,6%) l-au dat ingrasamintele minerale complete (N+P+K) aplicate in cantitate de 90 kg/ha substanta activa de fiecare. Acelasi spor s-a obtinut si in cazul ingrasarii cu gunoi de grajd in cantitate de 10 t /ha ingrasare completata cu ingrasaminte minerale azotate + fosfatice + potasice, fiecare in cantitate de 25-30 kg/ha substanta activa.

Gunoiul de grajd dat direct plantei in cantitati mari duce deseori la efecte nefavorabile, determinand dezvoltarea puternica a partilor vegetative in dauna fructificarii si intarziind totodata si maturitatea. Asemenea neajunsuri nu intampinam cand gunoiul de grajd este dat plantei premergatoare.

Sarurile de cupru au o influenta favorabila asupra culturilor de susan, marindu-le productia. S-a observat ca numai simpla tratare a semintei cu sulfat de cupru a sporit germinatia boabelor ducand la crestera productiei cu 142 kg/ha.

In timpul vegetatiei se recomanda sa se introduca mici cantitati de ingrasaminte minerale in stare usor solubila pentru a ajuta plantele, mai ales la formarea fructului.

Lucrarile solului.

Susanul este o planta foarte pretentioasa fata de felul in care solul este lucrat, cerintele sale mari fiind legate de unele particularitati biologice ale plantei.

Astfel, susanul avand semintele mici, trebuie semanat intr-un sol bine maruntit.

In primele faze de vegetatie el creste incet, fapt care mareste pericolul imburuienirii. De aceea in lucrarile de pregatire a solului trebuie sa se procedeze astfel incat sa se realizeze o curatire pe cat se poate mai perfecta a buruienilor.

Susanul cere multa umiditate ; de aceea in lucrarile de pregatire a terenului trebuie sa se urmareasca inmagazinarea unei rezerve satisfacatoare de apa.

Avand un sistem radicular putin dezvoltat este necesara favorizarea dezvoltarii radacinii in suprafata si in profunzime printr-o lucrare corespunzatoare a solului.

Susanul este o planta iubitoare de caldura ; ceea ce inseamna ca solul trebuie sa fie bine si profund afanat, ca sa poata fi strabatut usor de aerul cald din atmosfera.

Cerand hrana multa este necesara crearea conditiilor favorabile pentru activitatea microorganismelor din sol.

Susanul se insamanteaza destul de tarziu, obisnuit dupa 40-50 de zile de la inceperea primelor lucrari de primavara. In acest interval de timp solul este expus evaporarii si imburuienarii. Pentru a evita pierderile de apa, a distruge buruienile si scoarta solului atunci cand se formeaza, este necesar sa se lucreze cu cultivatorul urmat de grapa. Se lucreaza de 1-2 ori si anume, de prima data la cca. 10-12 zile dupa grapatul de primavara, cand incep sa rasara primele buruieni ; a doua oara cand solul incepe sa se batatoreasca din nou. Prima lucrare se face mai adanc la 7-8 cm, iar urmatoarea mai la suprafata, la 4-5 cm. Daca aratura este porea tasata si terenul prea tare imburuienat, poate fi necesara o aratura adanca facuta indata dupa desprimavarare. In acest caz aratura se face la 12-15 cm si se grapeaza imediat.

Inainte de insamantare se recomanda a se presa cu un tavalug usor : lucrarea are drept scop crearea unor conditii favorabile pentru o insamantare uniforma, favorizarea germinatiei semintelor si rasaririi plantelor.

In conditii de irigare se recomanda sa se execute o udare inainte de insamantare, apoi, dupa zvantarea solului, sa se faca insamantarea.

Samanta si semanatul.

Pentru semanat folosim samanta curata, cu o greutate absoluta ridicat si o buna germinabilitate ; capacitatea de germinare trebuie sa fie de cel putin 95%. Datele experimentale recente au stabilit ca semintele tratate cu sulfat de cupru rasar mai repede si mai uniform si dau nastere la plante mai viguroase. Drept consecinta se obtin productii mai mari. Solutia de sulfat de cupru in care boabele se tin 30 minute trebuie sa aiba concentratia de 0,5% ; dupa tratare boabele sunt uscate in cel mai scurt timp.

Susanul este o planta iubitoare de caldura. Intr-un sol suficient de umed plantele rasar in 4-5 zile cand acesta are temperatura de 18-20°C. La noi se poate insamanta in cursul primei decade a lunii mai. Insamantarile facute cu intarziere au drept rezultat scaderea productiei si intarzierea maturitatii.

Semanatul se executa cu semanatoarea in randuri. Cea mai potrivita distanta intre randuri este de 40-50 cm. Cand folosim o astfel de latime intre randuri este nevoie de o cantitate de 7-10 kg samanta/ha.

Samanta trebuie ingropata superficial, cea mai potrivita adancime fiind de 2,0-2,5 cm.

Lucrarile de ingrijire.

Indata dupa rasarire cultura de susan trebuie prasita. Numarul prasilelor variaza in legatura cu gradul de imburuienare a solului si e formare a crustei.

Adancimea primei prasile este de 5-6 cm. Celelalte prasile se executa la adancimi ce variaza dupa starea de umiditate a solului. In solurile umede se praseste mai in fata la 5-6 cm, iar in solurile mai uscate la adancime mai mare, pana la 8 cm. Intr-o perioada de vegetatie se aplica 3-4 prasile si tot atatea pliviri pe rand.

Raritul este o lucrare greoaie necesitand multe brate de munca. Daca se foloseste o cantitate potrivita de samanta la hectar, raritul este de prisos. Totusi raritul la 7 cm distanta aduce un spor consioderabil de productie, de pana la 60-70 kg/ha.

In conditii de irigare susanul se uda de 2-3 ori la intervale de 20-25 de zile intre udari.

Recoltarea.

Caracteristic pentru susan este coacerea treptata a fructelor. Ajung la maturitate intai capsulele de la baza, coacerea inaintand treptat spre partea superioara a plantei.

Momentul cand incepe recoltarea este atunci cand fructele de la baza tulpinii sunt ingalbenite si partial cazute, capsulele inferioare devin cafenii, avand semintele de culoare normala. Recoltarea are loc in aceasta faza, deci inainte ca toate semintele sa fie pe deplin mature; continuarea coacerii are loc in snopi.

Recoltarea trebuie terminata in 2-3 zile; daca se intarzie si capsulele incep sa se desfaca se produc pierderi mari de recolta prin scuturare.

Susanul se recolteaza cu semanatorile-legatori, cu seceratorile simple, iar cand este prea copt sau cand se recolteaza pe suprafete mai mici, se recolteaza manual, cu secerea sau coasa.

Plantele taiate sunt legate in snopi cu diametrul de 18-20 cm. Snopii sunt apoi pusi in clai pentru a se usca.

Cand capsulele de la baza si de la mijloc incep sa se crape, iar cele de la varf se brunifica, poate incepe treieratul. Aceasta lucrare se executa cu batoze obisnuite, la care se reduce numarul de turatii.

Bune rezultate se obtin cand treieram susanul cu combina din mers, de la claie la claie. Si in acest caz este nevoie de unele modificari la combina.

Pentru a obtine seminte de calitate superioara se recomanda treieratul in doua etape. Se treiera manual capsulele recoltate de la baza plantei, obtinandu-se astfel cel mai bun material pentru semanat. Al doilea treierat se executa cu batoze si se obtine samanta de calitate obisnuita.

Dupa treierat samanta se curata bine de impuritati si se usuca pana la umiditatea de cel mult 9%.

Semintele de susan sunt higroscopice, din care cauza in mediu umed se altereaza usor. Pentru a se evita pierderile, samanta trebuie pastrata in incaperi bine uscate si ventilate. Grosimea stratului nu trebuie sa depaseasca 20-40 cm.

Productia variaza intre 600 si 1500 kg de samanta la hectar. La noi in tara se obtin obisnuit productii de 500-800 kg/ha.

Noi abordari ale culturii de susan.Biotehnologii.

In lumina noilor descoperiri in domeniul culturilor de tesuturi, a biotehnologiei si a ingineriei genetice, au aparut noi oportunitati in privinta exploatarii agricole a susanului. Acesta poate fi regenerat din culturi de meristeme apicale si fragmente de hipocotil, si adus la maturitate in mai putin de 4 luni. (George et al. 1987).

Plantele astfel regenerate prin organogeneza directa au caractere aproape identice si mai ales, compozitia chimica a semintelor nu inregistreaza fluctuatii majore.

      In 1998, Armstrong si Phillips au urmarit obtinerea de noi linii prin regenerarea din tesut calusar prin embriogeneza indirecta. In cazul embriogenezei indirecte se observa variabilitatea somaclonala. Au mai experimentat si rezistenta la patogeni, ierbicide si metale grele. Rezultatele au fost imbucuratoare, iar in prezent liniile obtinute sunt testate in camp.

O alta aplicatie a culturilor in vitro ar fi obtinerea de noi linii prin inducerea mutagenezei chimic sau fizic, si testarea mutantilor.

Un subiect delicat il reprezinta manipularea genetica a susanului. Legislatia nepermisiva in unele tari pun semnul intrebarii asupra oportunitatii de creare a unor linii modificate genetic. Experimental, acestea au fost create deja urmarindu-se inducerea rezistentei la daunatori si ierbicide. In Romania regimul plantelor modificate genetic este reglementat prin legea 214/2002.

Se pot spune foarte multe despre importanta biotehnologiilor in agricultura moderna, despre oportunitatile oferite si avantajele si dezavantajele ei. Acestea insa fac obiectul cercetarii indeosebi, importanta lor pentru fermieri fiind redusa. De aceea nu voi dezvolta acest capitol, considerand ca cele spuse deja sunt indeajuns pentru aceasta lucrare.

Bibliografie

1.                          N. Zamfirescu, V. Velican, N. Saulescu, Gh. Valuta, F. Cantar – Fitotehnia, 1967

2.                          Gh. Balteanu – Fitotehnie, 1969

3.                          D. Hoza, Gh. Hoza – Horticultura tropicala si subtropicala, 1998

4.                          D. Ray Langham, Terry Wiemers - Progress in Mechanizing Sesame in the US Through Breeding, 2002

5.                          R. Ram, D. Catlin, J. Romero, C. Cowley - Sesame: New Approaches for Crop Improvement, 1990

6.                          VIDE Database online

7.                          S. D. Chowdhury, A. Latif - Effects of processed (steamed) oilcakes used in growing chicks ration, Bangladesh-Veterinary-Journal, 1982

8.                          J. Bradley Morris -  Food, Industrial, Nutraceutical, and Pharmaceutical Uses of Sesame Genetic Resources, 2002

9.                          The Global Compendium of Weeds